Incepand din anul 2007 in urma unor stari de Iubire succesive si foarte puternice am simtit nevoia interioara de-a cauta in mine cat mai profund, simteam o atractie puternica catre strafundurile nesondate ale fiintei mele interioare, intuiam ca acolo am sa gasesc ce nu era in exterior. Am facut mai multe meditatii de adancire in minte si-n inima (una dintre metodele practice aplicate a fost descrisa aici) si chiar in timpul activitatilor obisnuite continuam sa-mi mentin atentia catre aceasta adancire, incepusem sa traiesc foarte mult in esenta eu-ului meu interior si sa desfasor activitatile zilnice din aceasta perspectiva. In meditatii cautam sa intru cat mai profund in mintea mea catre nivelele esentiale cautand sa inteleg si sa observ mecanismele propriei mele minti, sa aflu cum si de unde apar gandurile si ce se afla dincolo de ele. In timp am gasit la nivel mental in adancime comori deosebite, era multa forta acolo, control deplin, de acolo observam gandurile, observam cum se nasteau si evoluau curentii mentali. Era o lumina si o claritate care izvorau chiar din ceea ce eram Eu, imi descopeream adevaratul Eu intr-o maniera superioara. Adancirile in sfera mentala au fost completate de adancirile in inima, intr-o meditatie a aparut proiectat la nivel mental o coloana de lumina la care nu puteam sa-i percep marginile, o simteam infinita, apoi in inima a aparut o deschizatura fara de capat, ma afundam din ce in ce mai mult acolo, am perceput cum acea coloana de lumina intra in deschizatura inimii mele, era o patrundere continua, infinit in infinit, eram invadat de fiori de extaz, semana cu un imens orgasm, senzatiile se amplificau si se nuantau odata cu inaintarea in interiorul deschiderii din inima. Acolo, in inima, descopeream Eu-l meu pur, infinit iubitor, intimitatea inimii mele iesea la iveala intr-o stare de Iubire, Maretie si Splendoare.
 
Maretia Eu-ului superior individual este cu mult peste orice asteptare, acest Eu minunat este in imediata apropiere a lui Dumnezeu, atata de mult il adora si-L venereza ca vrea sa se ofere pe Sine ca jertfa Divinului, este facut pentru daruire totala fara retineri si conditii. Jertfa Eu-ului superior individual (Sinele individual Atman in termenii unor religii orientale si Fiul Tatalui Ceresc in Noul Testament) simt ca este mult placuta lui Dumnezeu si inteleg ca numai dupa aceasta daruire totala si neconditionata, numai dupa aceasta abandonare profunda, numai dupa acest sacrificiu suprem Dumnezeu se reveleaza, Eu-l superior se dizolva spontan in prezenta Lui. Acesta este sensul cel mai profund al mortii si invierii Fiului lui Dumnezeu din Noul Testament si este valabil pentru toate fiintele umane, se poate sa traim cu totii o viata si o moarte spirituala asemenea lui Iisus intr-un mod cat se poate de direct chiar in adancul fiintei noastre. "Cine isi va pastra viata, o va pierde; si cine isi va pierde viata pentru Mine, o va castiga." De fiecare data cand Eu-l superior se daruie lui Dumnezeu are loc o renastere, Dumnezeu il naste din nou si din nou pe Fiul sau, ori de cate ori Acesta se daruie Lui complet. Percep in mine acest Eu superior ca fiind dezlegat de orice legatura, dincolo de orice conditionare sau idee de conditionare, este absolut liber, complet independent si deplin autonom, poate manifesta orice si simultan transcende totul, fara sa fie ceva definit este numai starea Divina de-a Fi.
 
Nu vreau sa ma fac inteles gresit, nu ma fac una cu Dumnezeu, pretentia fiintei umane de-a fi una cu Dumnezeu sau chiar egala Lui este de fapt caderea luciferica. Cand vorbesc de starea de unire cu Dumnezeu ma refer la faptul ca El doreste si implineste intr-un chip minunat unirea fiintelor cu natura Sa Divina. Prin iubirea Lui nesfarsita El doreste ca toate fiintele sa ia parte in mod individual si global la starile Sale Dumnezeiesti si sa traiasca starea Divina de-a Fi. Aceasta unire a Lui cu noi si aceasta revelare in propria fiinta a naturii Sale Divine este o stare de abandonare completa, numai dupa sacrificiul ultim fiinta Il poate "vedea" si descoperi pe Dumnezeu in interiorul sau, in acest sens sunt si cuvintele din Vechiul Testament "nu poate omul sa Ma vada si sa traiasca". Aceasta perceptie, profunda, esentiala a naturii noastre interioare Divine se adreseaza "simturilor" subtile, perceptiilor extrem de fine, nu se adreseaza nicidecum mintii umane obisnuite care ori respinge cu totul ideea unificarii cu Divinitatea aruncand cu pietre, ori accepta si se considera ea insasi a fi una cu Dumnezeu, ego-ul vrea intotdeauna sa fie cel mai tare, fura aceste notiuni si pretinde a fi una cu El, de fapt se aseaza chiar in locul lui Dumnezeu!
 
Datorita limitelor limbajului, diferenta intre cuvintele folosite poate fi foarte mica dar realitatea exprimata in cazul autentic spiritual fata de cazul egotic este enorma. In primul caz este cea mai profunda realizare spirituala pe care Dumnezeu o revarsa numai prin gratie asupra fiintei iar in al doilea caz poate fi vorba de o cadere foarte mare din care fiinta umana iese extrem de greu, de regula prin socuri si pierderi mari pentru ca este convinsa mental ca a atins o realizare de varf. Cand spun cea mai profunda realizare spirituala nu ma refer ca nu mai exista loc de evolutie, sunt constient ca Eu-l superior individual este intr-un anume fel angrenat continuu pe o Cale evolutiva. Dumnezeu este in timp si in non-timp, daca Dumnezeu ar fi numai dincolo de timp, in non-timp, intreaga devenire ar fi fara sens, pentru ca El este in timp si in non-timp, este si dincolo de ele, ca o manifestara pura in starea suprema de-a fi.

Chiar si profunzimea revelarii Eu-ului superior in fiinta noastra este pe o cale evolutiva care are legatura cu descoperirea continua a calitatilor potentiale cu care suntem inzestrati precum si cu viziunea Calitatilor Divine, de fiecare data Eu-l superior se reveleaza mai profund si unirea cu Dumnezeu este cu atat mai completa, asa cum pentru un indragostit unirea cu iubita este mai profunda cu cat descopera mai multe calitati in ea si in el. Am tinut sa mentionez asta pentru ca multe fiinte deosebite se opresc la o parte din Dumnezeu, cel mai frecvent care se manifesta in non-timp, in vacuitate, crezand ca au atins starea de realizare ultima, sigur, chiar este o realizare ultima din moment ce fiinta intra in non-timp dar nu este totul, finalul exista desigur dar fara finalitate. Dumnezeu este infinit si-n acest sens, in profunzimea uniunii cu El, nimeni nu-l poate egala, nici chiar Eu-l superior individual, daca stagnam nu o sa-I mai simtim Prezenta si putem fi chiar in pericol sa decretam ca Dumnezeu este numai in non-timp sau sa-l identificam cu vacuitatea sau cu oricare alta Calitate Divina. Este important de subliniat ca fiintele umane care au atins in experientele lor spirituale una dintre Calitati apoi sau oprit crezand ca este totul, pe langa faptul ca stagneaza si-n timp chiar regreseaza, unii dintre ei initiaza secte care sunt bazate pe aceste experiente partiale cu pretentia ca este totul, de aici rigiditatea, exclusivismul si orgoliul fiintelor care apartin sectei respective. Aproape intotdeauna o secta este creata in urma unei revelatii Divine partiale dar initiatorul sectei, crezand ca este totala, se opreste la acea revelatie, secta are ceva bun, chiar elementul de baza care reprezinta si polul de atractie pentru oameni si se hraneste o perioada din ecoul acelei revelatii putand dura zeci chiar si sute de ani, in timp insa totul devine mort iar adeptii intra in criza. O fiinta care este in comuniune cu Divinitatea nu va spune ca el a atins un nivel de realizare ultim, este ca si cum ar spune ca L-a egalat pe Dumnezeu, nimeni nu poate atinge un asemenea nivel, Iisus afirma ca El este Fiul, deci mereu are de aflat si de descoperit ceva in Tatal, aceasta evolutie realizandu-se continuu pe fondul unitatii cu Tatal, in acest sens Iisus mai spune si ca Tatal este in El iar El este in Tatal. Vedem cu totii cand privim in istorie ce viata fara sfarsit are acest mod de raportare spirituala a lui Iisus. Ca sa ma fac inteles mai bine am sa dau un exemplu simplu: o femeie este iubita Regelui, datorita Iubirii, Regele o considera una cu El si ii arata splendoarea viziunii Sale de pe cel mai inalt turn al palatului, de acolo El ii arata toata Imparatia, orgoliul femeii o face sa creada ca Imparatia este a ei, asta o face sa nu mai simta Iubirea Regelui si iese din zona Gratiei din palat, ecoul meretiei Regelui precum si Viziunea Imparatiei raman in constiinta femeii iar aceasta incepe sa-l vinda altora nestiind c-au ramas doar umbrele...
 
Acum sa revin la experientele mele, intr-o noapte, dupa ce facusem in timpul zilei un gest de iubire foarte frumos si riscant, am adormit in imbratisarea Divinitatii si m-am trezit cu Dumnezeu in pieptul meu, era atata Viata care emana de acolo, atata Iubire si frumusete incat cuvintele ar intina sfintenia acelei trairi, deci ma opresc aici cu descrierea despre acea noapte sfanta: Dumnezeu in mine, Minune a Minunilor, de cand El s-a descoperit in mine simt ca nu-mi mai apartin mie insumi!
 
Intr-o meditatie de adancire in inima am ajuns intr-o zona punctiforma extrem de plina, parca era samanta ultima a fiintei mele si totodata o percepeam ca fiind samanta intregii Fiintari, toata potentialitatea manifestarii lumilor era acolo, Totul era concentrat acolo intr-un punct situat in adancul pieptului meu spre stanga, cam la acelasi nivel de adancime am perceput orientata catre dreapta o zona goala, imponderabila si vida care desi era de mici dimensiuni o percepeam de o vastitate atotcuprinzatoare, intreg Universul incapea in ea, era acolo o stare de transcendenta in care se pierdea orice notiune. Am perceput apoi ceva mai in adancime prezenta Lui, Dumnezeu era chiar in centrul fiintei mele profunde, apoi putin spre exterior erau cele doua zone descrise ca principii generatoare fundamentale. Aceste principii emanau din existenta Lui, era Trinitatea Divina traita in adancul fiintei mele. Unicul se diviza pentru prima data in cele doua parti: Nimicul si Totul. Era o viziune grandioasa a Creatiei, samanta Totului pe care o simteam in partea stanga a pieptului se insamanta in Vidul din partea dreapta nascandu-se de aici intreaga manifestare. Asistam la taina tainelor, tot ceea ce exista este emanat si sustinut de aici, Dumnezeu a emanat pentru prima oara Nimicul si Totul, Originea si Infinitul care prin jocuri amoroase principiale in cascada s-au divizat continuu din ce in ce mai mult creand tot ceea ce vedem cu toti in lumea fizica. Tot ceea ce exista nu este altceva decat un joc al Iubirii, de unire si divizare continua a polaritatilor.
 
Intr-o alta noapte m-am trezit cu Dumnezeu in mine care se manifesta in dubla proiectie in corpul meu subtil. Il simteam adanc in zona centrala a mintii mele si in profunzimea pieptului, de acolo plecau radiatii de Lumina si Iubire, se desfasurau zeci de planuri piramidal catre zonele superficiale spre lumea fizica, resorturile si parghiile fundamentale apartineau Dumnezeului din mine, de aici El coordona foarte usor intreaga manifestare. In imediata Lui apropiere se desfasurau Atributele Divine, perceptibile numai de esenta constiintei mele, apoi acestea se ramificau catre exterior creand paradisurile, apoi pe planuri mai joase incepea sa se contureze personalitatea mea cu mintea si capacitatile emotionale ale inimii corespunzand lumii oamenilor, ce frumos se vedeau panoramic toate acestea din centrul centrului, ce viziune splendida a manifestarii, si totul pornea de la El, Cel din inima mea. Totul pornea din El, din starea Lui de-a fi, "Eu sunt Cel ce sunt" (Vechiul Testament), eu eram inexistent, doar Il percepeam pe El, langa El nu pot fi doi, Unul este de ajuns, Unicul este de ajuns pentru El insusi, numai cine renuta cu totul la el Il poate percepe, apoi El il numeste pe Acela "Fiul Sau", si-l trimite in zonele superficiale ale manifestarii locuite de oameni cu mesajul bunei vestiri: "Cel ce se numeste Eu sunt, m-a trimis la voi" (Vechiul Testament) si acestia gasesc zeci de modalitati de-al crucifica... Cine primeste Iubirea pura? Poate un om din o mie, restul cauta o mie de alte lucruri, numai Iubirea nu... Cine Il respinge in inima sa pe Dumnezeu il respinge si pe cel ce-a fost trimis, cine Il primeste in inima Sa pe Dumnezeu il primeste si pe cel ce-a fost trimis.
 
Intuiam de cand El s-a revelat ca Iubirea din inima mea este prea pura sa fie primita de oameni... Aproape toti oamenii cauta prea multe lucruri de nimic uitand de iubire, pana si-n relatiile asa zis "de iubire" ei cauta sa-si satisfaca nevoile personale facand o intelegere de schimb reciproc cu o alta persoana, in felul acesta ei se intaresc din ce in ce mai mult in mod egoist respingand continuu Iubirea lui Dumnezeu, nici macar nu se gandesc ca-n Iubire trebuie sa te abandonezi si sa uiti de tine, de fapt ei rastignesc Iubirea in sufletul lor, "Iarta-i Doamne caci nu stiu ce fac". Acest gen de Iubire pur nu poate fi sesizat de sufletul acoperit de nimicuri, persoana in cauza pur si simplu nu simte nimic in fata unei fiinte trezite, de fapt isi simte doar propria nimicnicie. Intr-o perioada trecea prin mine atata Iubire catre o fiinta feminina ca ajunsesem sa ma identific cu natura interioara Divina a acelei persoane, o vedeam intr-o Lumina de nedescris si ea nici macar nu-si putea imagina, erau momente in care intuia starea minunata care iesea din mine pentru ea si se deschidea temporar, dar in cateva ore, datorita obisnuintelor egoiste, pierdea totul, respingand iubirea din mine, de fapt Iubirea lui Dumnezeu ce se oferea, eu vedeam atunci cum ea se separa de fapt de natura ei feminina profunda si alege sa traiasca mediocru. Natura ei interioara feminina comunica foarte frumos si gingas cu femeia mea interioara ideala, incepuse sa apara prin multe feluri semne din lumea fizica prin care mi se spunea ce frumos ar fi putut sa fie si cum ar fi trebuit sa raspunda, natura ei feminina interioara raspundea iubirii din mine intr-un mod exemplar :) In acest sens pot spune ca de fapt acea fiinta nici nu m-a respins, m-a respins doar ego-ul ei iluzoriu privandu-se de darurile minunate care erau in mine, ego-ul intotdeauna respinge tot ce se afla in jur, creeand ziduri de aparare impenetrabile si nevazand ca Dumnezeu incearca sa se apropie de el prin forme umane, de fapt ego-ul Il respinge pe Dumnezeu. Ideea respingerii pare reala doar in lumea din vis, va veni vremea cand toate visele individuale se vor dizolva in Unica Realitate, atunci vor dispare pentru toti si ideile de respingere si acceptare. Este important de subliniat ca am simtit aceasta Iubire minunata in sufletul meu timp de doi ani fara ca ea sa raspunda intr-un fel, mi-a raspuns in schimb Dumnezeu rasplatindu-ma cu starile descrise aici. Aceasta iubire o traiam simultan minunata si cumplita, simteam ca imi cere sacrificiul de sine in mod complet, si am ales sa ma pierd pe mine insumi in aceasta Iubire.
 
Consider ca este necesar sa fac aici o precizare importanta, la o citire superficiala s-ar putea intelege ca am pretentia sa-L consider pe Dumnezeu in trupul meu, in fiinta mea limitata, nu este deloc asa, nu reduc Divinitatea la limitarile personalitatii mele, este de fapt invers, fiinta mea se pierde cu totul cand apare constiinta Divinitatii. Realizez ca in interior percep prin gratie Divina o flacara din focul imens care este Dumnezeu, un manunchi de raze din Soarele orbitor care este Dumnezeu, aceasta parte din Divinitate este insa suficienta pentru ca fiinta mea sa se simta complet realizata. Fiinta mea acopera un interior extrem de vast, interiorul este de fapt o deschizatura catre Imparatia lui Dumnezeu care se afla pe nivelele cele mai inalte de constiina, in acest sens pot spune si ca L-am perceput pe Dumnezeu in afara mea, aceste cuvinte reprezinta acelasi Adevar, de la nivelul de constiinta respectiv interiorul si exteriorul sunt una, nu este nici o diferenta intre ele. Au fost si experiente in care percepeam Eu-l Divin Absolut in exterior, emanand sferic Calitatile Primordiale, aceasta perceptie avea uneori si o oglindire simetrica proportionala, de dimensiuni mai mici, in interiorul fiintei mele. Am avut si anumite experiente minunate de Iubire in care simteam cum Interiorul plin de lumina, forta si virilitate patrunde ritmic, intr-un mod amoros, in Exteriorul de natura feminina, pe care Il percepeam ca fiind Iubire, frumusete, gingasie si tandrete, din extazul supranatural al acestei uniuni a Principiilor ma nasteam Eu intr-un mod misterios. Aceste experiente au inceput sa se desfasoare dupa ce am avut trairi separate in care percepeam ca Interiorul meu este una cu Iubitul Divin care patrundea in mine extatic si ca exteriorul este Iubita Divina care ma tine in brate cu o nesfarsita Iubire si tandrete.