Am uitat sensul, in loc sa intru trebuia sa ies prin poarta Castelului, sa evadez dincolo spre libertate si implinire, acum nu inteleg, nu ma inteleg, incotro merg, spre ce ma indrept asa ca ma las prada deznadejdii.

Cobor incet spre poarta mea
Si nu inteleg de ce trebuie sa continue
aceasta coborare
Si ce anume se mai poate pierde ?
Cum pot eu oare sa exist dincolo ?
De mine si de tot...

Poarta se ascunde vag in mine...
sunt stramt si greu
m-apasa cerul.

Aceasta Cale a coborarii nestiute
de ce imi este data oare mie ?
Vreau sa regasesc plutirea acelei Dimineti
De inaltare tandra...

Vie lumina ce ma strabati fugar
Lasa-ma sa devin ce nu sunt
sa fiu Viata
sa fiu Divin

Sau poate, mai bine sa devin Nimicul
Lasati-ma sa ma pierd
voi... Ingerilor
Tu... Doamne
uita-ma!