Ce dar Divin minunat!
Ma simt basculat din starea de nimicnicie, de gol suprem, dincolo
In existenta pura, beatifica, eterna
Eul meu interior pe care l-am simtit atata timp ca o povara
Il simt acum atat de viu, de pur si treaz
simt ca ma evapor, ca nu mai exist
In locul meu a aparut existenta dintai.


Eu nu mai sunt, dar devin pe rand, ceea ce simturile... ating
sunt apa pe care ochii o vad in fata, sunt cerul
Dar oare de cate priviri sunt constient?
Se vede totul simultan, de jur imprejur
Copacii vibreaza, simt cu totul freamatul lor de viata
Sunt in jurul lor si in ei, sunt atat de falnic
Vantul ma strabate liber, e atat de bland
de tandru si suav, sunt dincolo de toate acestea
Sunt existenta si atat...


Momentul prezent este perfect asa ca n-am de ce sa fac nici o miscare,
nu am spre ce sa ma indrept si ce sa mai doresc
pentru ca totul este aici: in mine si cu mine
toate implinirile si neimplinirile unei vieti sunt condensate
purificate si metamorfozate in sublima clipa ce-o traiesc
clipa eterna din care nu mai pot iesi pentru ca nu mai e nimic pe dinafara
sunt plin cu totul, densitatea aici este Infinita
sunt atat de greu si tot atata... de usor.


Exist in mod absolut si totusi nu exist deloc!